mantra

There is another way, if you have the courage.

The first I could describe in familiar terms

Because you have seen it, as we all have seen it,

Illustrated, more or less, in lives of those about us.

The second is unknown, and so requires faith —

The kind of faith that issues from despair.

The destination cannot be described;

You will know very little until you get there;

You will journey blind. But the way leads towards possession

Of what you have sought for in the wrong place.

We must always take risks. That is our destiny.

T.S. Eliot

When the world is sick can no one be well ?

My thoughts she was never able to penetrate neither then nor later. She probed deeper than thought : she read blindly, as if endowed with antennae. She knew that i was meant to destroy, that i would destroy her too in the end. She knew that whatever game she might pretend to play with me she had met her match.

Henry Miller. Sexus

low

I like to imagine you as this scrawny blonde irritated kid with dirty knucles and his shoulders sticking out through the skin in that boyish yet androgenous manner. Smoking cardboard rolled cigarettes and biting his nails until the skin comes off in shreds that he would chew on for hours and finally spit out furiously. A restless kid tempered only by the numerous things that bore him, growing up in a small town where trees outnumber people and rooms spin out of control.

Cut-up

There`s something pleasurable about losing your mind. You hear it tick from a very deep sleep. Friday night i wake up at 2 am without speaking to a soul. And there`s so much silence here it`s absolutely vital to have these strict routines. It`s not like i sit here philosophizing ever since my childhood. How can i protect myself against strenght and joy ? I like it when it rains in summer and i don`tknow where i am. For a person as disorganised as i am i am never lonely. That peaceful, incenssant, long and incredibly wet anxiety. The demons don`t like ticking clocks when it rains. It`s just this thing about silence. Suddenly i feel infected because i started interfering with them. I`ve always had a weakness for not talking. I decided that this is where i`d sit. Watch the snowstorms and the sea. But most of all...may i make it through.

And doesn`t regret one fucking moment of it.

I live in my head so much these days i should start buying furniture.

diavolula

"Când individul nu crede în propriul lui act şi nu are nici o preocupare în sine pentru ceea ce va crede publicul său, îl putem numi cinic, păstrând termenul "sincer" pentru indivizii care cred în impresia pe care o creează propria lor performare. Ar trebui să înţelegem că cinicul, cu toată neimplicarea lui profesională, poate obţine din această mascaradă plăceri neprofesionale, experimentând un soi de agresiune spirituală voioasă, prin faptul că se poate juca după plac cu ceea ce publicul lui trebuie să ia în serios."

Erving Goffman. Viaţa cotidiană ca spectacol

Am ajuns ieri la concluzia că Letonia nu există şi că tot ceea ce am ştiut vreodată despre Letonia are strictă legătură cu Eurovisionul (o dovadă în plus că Letonia nu există). De fapt, câţiva oameni foarte bogaţi şi cu grave probleme de autoritate (înrădăcinate undeva în copilăria lor traumatizată de un tată prea sever şi o mamă preponderent absentă) investesc sume enorme, mituind organizatorii Eurovision pentru a întreţine iluzia că această ţară există şi pentru a se autoproclama astfel preşedinţii şi miniştrii unui tărâm imaginar, potolindu-şi setea juvenilă de putere.

Tot ieri am ajuns la concluzia că prea mult timp liber strică. Încet dar sigur.

Urăsc căldura.

"Dar Sade cu gheţarii, genunile şi castelele sale înspăimântătoare , cu lupta nesfârşită pe care o duce cu Dumnezeu - chiar împotriva omului - cu insistenţa şi repetiţiile sale şi cumplitele sale platitudini, cu spiritul sistematizator şi raţionamentele sale prea subtile, interminabile şi de necuprins, cu această urmărire încăpăţânată a unei acţiuni senzaţionale, dar de o analiză exhaustivă, cu acea prezenţă în fiecare clipă a tuturor părţilor trupului (nu există vreo una care să nu servească), a tuturor ideilor minţii (Sade a citit tot atâtea cărţi ca şi Marx), cu acel ciudat dispreţ faţă de artificii literare, însă această exigenţă faţă de orice moment al adevărului, cu acea alură a unui om care nici nu ar înceta să se mişte, să viseze, unul dintre acele vise nedefinite născute uneori din instinct, cu acele mari cheltuieli de forţe şi acele cheltuieli de viaţă care evocă serioase sărbători primitive - sau alte feluri de sărbători, cine ştie, care sunt marile războaie - cu acele vaste vederi luate din univers, sau mai bine, această luare simplă pe care el este cel dintâi să o aplice la om (şi pe care trebuie să o numim, fără jocuri de cuvinte, o luare de sânge), Sade nu are ce face cu analizele şi alegerile, imaginile şi loviturile de teatru, cu eleganţa şi amplificările. El nici nu distinge, nici nu separă. Se repetă mereu şi mereu. Te face să te gândeşti la cărţile sacre ale marilor religii. "

Georges Bataille. Literatura şi răul

no one`s angry.just afraid

We are a totality of facts. So get your facts right before approaching anyone with a knife or a handwritten love letter. At a subtle, indefinite moment in time everything will become the same. People will forget each other and rooms will change shape. Shape will no longer contain you. Lines will no longer serve for guidance, but they will become electrically charged wires of thought and movement. Building up tension. A line which betrayed direction for the pure pleasure of movement. That is the aim. We should stop seeing the horizon as the only way out. Betray the line which betrayed you. Cuddle in disembodied geometrical shapes. See which empty space fits your nostalgia better, but don`t forget to let go once you feel it`s molding you back into your old fragile bone frame. Disjointed or just dyslexic ? We failed to write the Great (His)story but we hang on to our magnetic fridge lists as we cross out one more thing that doesn`t really need to be done.

liquid rare radiant

But then they danced down the streets like dingledodies, and I shambled after as I've been doing all my life after people who interest me, because the only people for me are the mad ones, the ones who are mad to live, mad to talk, mad to be saved, desirous of everything at the same time, the ones who never yawn or say a commonplace thing, but burn, burn, burn like fabulous yellow roman candles exploding like spiders across the stars and in the middle you see the blue centerlight pop and everybody goes "Awww!"

On the road. Jack Kerouac

Camere în care încă se mai simte cum tocmai s-a închis uşa şi brusc îţi stă inima în gât.

"hatred has many qualities analogous to love,establishing a connection between the hater and the world,giving meaning and purpose to his life"

the higher art of self-loathing

"Nothing structures the psychic life of humans more than the need to turn our aggression inward, doing violence to ourselves so we might live with others."
Now this explains a lot.

"Fenomenul creşterii - acea explicaţie Newton-iană a firului de iarbă - este explicat prin emergenţe în varii şi multiple faţetări - sub presiuni ale socio-organizărilor, mediului biotic şi abiotic etc.,prin continuităţi şi discontinuităţi, echilibre şi dezechilibre."

Coerenţa unui îndopat cu Xanax.
Sper să trec sesiunea.

Cum era faza cu educarea memoriei, cu psihanaliza şi noul arhetip al lui Dumnezeu, cu imaginarul gestant şi ghicitul în părul de pe picioare, cu sinucideri colective şi autocanibalism, cu Tata Supraeul care îţi face semn cu degetul, cu suprarealismul şi mustăţile furculiţă de bătut ouă moi, cu scrisul mecanic şi mecanismul digestiei transformat în armă de distrugere în masă, cu orgiile romane şi penitenţele contemporane tipărite în regim de urgenţă pentru că nu se ştie niciodată, cu pesticidele şi legumele turceşti, cu autoficţiunea şi auto-totul pe bază de ulei de cânepă şi un singur buton activat prin energia solară, cu roata şi focul, cu termenul de expirare înscris pe ambalaj, cu reinventarea istoriei, cu marii iluminaţi şi biografiile cartonate, cu Siddharta şi Spărgătorul de nuci ?

Deci, cum era ?!

lehamite. ce cuvânt frumos.

10 motive să te întorci în timp şi să nu te duci (din seria Vasileeeee, de ce te-ai dus tu Vasileeee, Vasileee m-ai lăsat cu cinci copii) :

- e la mnac

- e la mnac

- e la mnac (deja 3 motive destul de bune să stai acasă în loc să dai 7 lei pe o apă plată, să ai de ales doar între Cola, apă şi bere în condiţiile în care încerci să te laşi de sucuri carbogazoase rezultate din sifon şi zahăr, nu te omori după bere şi deja ai dat 7 lei pe o apă)

- e la mnac (să nu uităm de jandarmi, controale, percheziţii şi altele chestii de genu` care te fac, în ansamblu, să te simţi ca un deţinut politic, sau oricum ca un om foarte rău şi periculos al cărui unic scop e să arunce în aer guvernul şi o dată cu el întreg patrimoniul de artă contemporană al ţării)

- urmează să dai 45 de lei ca să stai pe jos (la fel ca în Evul Mediu, scaunele par a fi un lux extravagant, sau dimpotrivă, un detaliu prea burghez pentru lustruitorii de parchete contemporani)

- urmează să înţepeneşti, să te tragă curentul şi pe ansamblu să te ridici după câteva ore (dacă mai poţi) complet anchilozat, moment în care începi să invidiezi nevertebratele

- te vei simţi înconjurat invariabil de găini hipnotizate care privesc toate în aceeaşi direcţie, la nişte linii proiectate pe pereţi cu ajutorul unui grătar şi a unei lămpi.

- dacă îţi laşi haina pe jos, pentru că, surpriză, nu ai unde în altă parte, va fi călcată în picioare

- se va găsi oricînd cineva care să stea în picioare în faţa ta în timp ce tu stai pe jos

- one word : MoHa

10 motive să te duci şi să te prefaci că ţi-a plăcut :

- poţi să îţi arăţi hainele comandate de pe net croşetate de un trib din Islanda

- ai şansa să devii al doilea Andy Warhol cu 15 minute în plus de celebritate

- poţi să porţi cele mai hidoase combinaţii de culori şi cei mai oribili ochelari care îţi fac ochi de bufniţă

- poţi să etalezi cel mai grotesc breton fără ca nimeni să suspecteze că de fapt porţi cască de protecţie

- poţi să porţi pulovere scămoşate şi rochii cu imprimeuri florale fără să îţi fie teamă că cineva se va oferi să te treacă strada

- poţi să declari că asculţi de mult tot ce se aude

- poţi să cunoşti oameni speciali

- poţi să faci umbre pe pereţi sau să pui coarne oamenilor

- poţi să te porţi ca un retardat

- poţi să aluneci pe fund de colo colo

life in the Middle Ages

"The Normans, at first, built castles of wood. In the early 12th century stone replaced them. Living in a stone castle was more comfortable as it was warmer and drier than a wooden dwelling. In the towns wealthy merchants began living in stone houses. The first ordinary people to live in stone houses were Jews. They had to live in stone houses for safety." (Haha. Sadic.)

Aşa a murit obişnuinţa de a arunca primul cu piatra.

"Dostoevsky`s Idiot, Prince Lyov Myshkin, has often been compared with Christ. Of course such a comparison can be made. One can compare with the Saviour every man who lays bare magical truth, who no longer separates thought from life, and, who on that account lives a life of solitude among hostile neighbours. From that point of view there seems to be no great likeness between Myshkin and Jesus. Only one trait in Myshkin's character, but that an important one, appears to me as Christlike. I allude to his timid, morbid purity. The secret fear of sex and of procreation is a trait which must be reckoned with in the message of Christ for it plays a distinct part in his world mission. Even the superficial portrait of Jesus by Renan does not entirely overlook this feature.

But it is curious--little as I sympathize with the constant comparison between Myshkin and Christ--that I also see the two intermingled in some strange fashion. This occurred to me only latterly and in connexion with a point of comparative insignificance. It came into my mind one day, while I was thinking of the Idiot, that my first thought of him was always an apparently secondary one. in the first flash of my imagination, I always see him in one particular minor side-scene, in itself not specially significant. And so it is with Christ. When any association suggests to me a presentation of Jesus or when the word of Christ meets my ear or my eye, then I never see Him on the Cross or in the desert, or as a miracle-worker or as a raiser of the dead. I see Him in that moment when He drinks the cup of solitude to the dregs in the Garden of Gethsemane, when His soul is torn by the agony of death through which He must pass to His higher birth, and how He then in a last moving and childlike longing for comfort, turns to His disciples.

He turns to them for a little human warmth, for a fleeting illusion of affection in the midst of His bitter loneliness. He turns to them--and the disciples are asleep. There lie excellent Peter and beautiful John; they are all asleep together, these worthy men, about whom Christ in His goodness has experienced disappointments over and over again. He has shared His thoughts with them as though they understood His words, as though it were in actual fact possible to communicate His thoughts to such as these, to arouse in them something like a vibration of kinship, something akin to understanding, to relationship, to unity with Himself. And now in the moment of unbearable torment, He turns to these few comrades He has. He is so utterly human, so utterly alone, so utterly the Man of Suffering, that He would now approach them as never before, to find some poor solace, some poor support in any stupid word they might utter, even in a friendly gesture. But no, they are not even there - they are sleeping, snoring.

This cruel moment, in what way I know not, seared itself into my mind in early youth, and. When I think of Jesus, unfailingly it springs into my memory." ("Thoughts on the Idiot of Dostoevsky "- Hermann Hesse)

http://world.std.com/~raparker/exploring/books/hesse_hudson_idiot.html

15 aprilie

Tre` să mă adun... 1, 2,3

one reason to love B movies

Ieri am fost aici. După un drum de vreo 10 minute prin ceea ce părea a fi o enclavă menită să ascundă şi să separe de restul societăţii dovezile unor experimente ludice cu codul genetic, am ajuns la club Ecran. Conotaţiile vag orwelliene ale numelui ar fi trecut în mod normal neobservate, rămânând să-mi sape în subconştient tuneluri şi conducte pentru deversarea reziduurilor de paranoia, prea periculoase pentru a se manifesta altfel decât latent şi în moduri destul de cuminţi, cum ar fi certitudinea că după moarte cineva îţi va vinde spre beneficiul propriu organele. În mod ironic, după un drum prin şantierele din Grozăveşti, posibilitatea asta creşte considerabil. Din fericire, am avut parte de două călăuze, cunoscători ai Zonei şi oameni foarte hotărâţi, care au decis să sară peste ritualul de ocolire şi îmblânzire a forţelor represive pentru a merge direct la destinaţie. Astfel, având în faţă cele două călăuze în pantaloni de camuflaj şi bocanci (o dată cu ruşii călăuzele nu mai poartă glugă şi merg cu barca, ci conduc maşini militare şi se sprijină într-un AK 47) am pornit înspre Ecran, dincolo de care speram să îl găsim pe Vrăjitor. Din păcate nu i-am găsit decât pe oamenii de la butoane, variante mai puţin subversive ale moşului în salopetă trăgând de manete, cărora ne-am mulţumit să la cerem în loc de curaj, inimă sau creier (serios, aşa e povestea) un foc.

Ecran e un loc cel puţin amuzant şi oarecum ciudat, având în vedere că nu este un club, sau dacă e totuşi un club este unul de judo, expediţii montane şi chestii de genu`, o variantă actualizată a cercurilor de elevi şi cercetaşi, cu panouri pe pereţi avertizând asupra viciilor şi tentaţiilor pe care orice adolescent trebuie să le înfrunte. Cel mai pitoresc panou era cel pe care se regăseau laolaltă, în cel mai delirant mod următoarele chestii, scrise şi desenate cel mai probabil de elevi : o listă cu premianţii Nobel pentru literatură în mijloc (Günter Grass, Saramago), o definiţie a caricaturii, câteva desene printre care un nud, o mască aztecă şi ceva ce părea desenat de un om pe acid, caracteristicile unei piersici (dintre care îmi amintesc doar puf, pulpă cărnoasă şi aromă care se înghite), un fluture decupat şi lipit, la care dacă te uitai mai atent părea că are rât, o listă cu teme de discuţii printre care relaţia profesor-elev şi relaţiile de prietenie dintre tineri.

Faţă în faţă cu panoul se găsea o carpetă foarte tocită şi îmbâcsită pe care cineva scrisese mare cu markerul "loc pentru descălţat". Aparent, carpeta servea drept covor pentru descălţat şi colonie de ciuperci pentru copiii începători, avansaţi şi adulţii (tot un fel de copii avansaţi după cum reieşea din programul lipit pe uşă) care frecventau cursurile de judo. Brusc, afişul din baie care interzicea spălarea pe picioare în chiuvetă nu mi s-a mai părut atât de amuzant, cunoscând plăcerea oamenilor de a ignora orice este scris, în special dacă se găseşte în baie. Tot în baie mai era o tipă care testa psihologia inversă într-un monolog cel puţin hilar având în vedere că vocea venea dintr-un wc: "Andreea, nu ţi-e frig Andreea !". Andreea, există viaţă după moarte, Andreea...şi inteligenţă extraterestră şi nu eşti nebună Andreea. Chestii d-astea.

Dacă mai adăugăm şi posterele cu Bon Jovi şi Ace of Base de la bar, pozele dintr-o expediţie montană, imaginile cu copii plantând copaci şi luminile foarte disco din sală, pot spune că a fost o seară faină de uitat pe pereţi. Noua distracţie postapocaliptică.

the flesh covers the bone
and they put a mind
in there and
sometimes a soul,
and the women break
vases against the walls
and the men drink too
much
and nobody finds the
one
but keep
looking
crawling in and out
of beds.
flesh covers
the bone and the
flesh searches
for more than
flesh.

there's no chance
at all :
we are all trapped
by a singular
fate.

nobody ever finds
the one.

the city dumps fill
the junkyards fill
the madhouses fill
the hospitals fill
the graveyards fill

nothing else
fills.

Charles Bukowski

Nu cred în catharsis-uri de nici un fel. Nu cred în marea eliberare decât 8 ore pe noapte. Nu am încredere în sentimente expuse pe toate gardurile, puse la uscat şi împăturite pentru zile negre, ca să zici că ai trăit-o şi pe asta, flori presate în cărţi şi fluturi cu ace înfipte în burtă pentru mai buna conservare a momentului. Înainte de "cunoaşte-te pe tine însuţi" ar trebui să stea scris "nu fi penibil".

Patul scârţâie sub greutate ca zăpada întărită.
La fiecare răsucire, încă un pas.
Am străbătut deja în somn întreaga Siberie.

my yesterdays walk with me

...and baby, it`s quite a trip.

Hemingway shot himself in the head with a shotgun.
Virginia Wolf drowned herself with stones in her pockets.
Sylvia Plath asphyxiated herself from the gas in the kitchen stove.
Jack London overdosed with morphine.

So much for therapeutic writing.

hah.

Îmi sunt simpatici oamenii dezamăgiţi. Încercarea lor de a se regăsi în lucruri mici. Cum se face că ajungi să vezi detaliile doar când nu mai faci faţă imaginii de ansamblu.

Sunt unii oameni care par că poartă mereu cu sine o bombă artizanală. Genul ăla de bombă făcută în casă, cu sfoară, un cablu de la televizor şi eventual un ceas deşteptător lipit cu scotch de nişte dinamită improvizată din săpun de casă şi nitroglicerină. Nu ştii niciodată când o să sară în aer, nu ştii dacă o să se întâmple asta vreodată, regula firul-albastru-firul-verde-sau-firul-roşu nu se aplică aici, şi cu toate acestea îi auzi cum ticăie. Atunci nu îţi mai rămâne decât să îţi verifici nervos propriul ceas deşteptător şi să te rogi ca măcar de data asta să nimereşti culoarea corectă a firului (deşi ştii că nu eşti într-un film cu recuzită impecabilă şi bombe lustruite profesionist să lucească la cameră). De fapt, după primul minut începi să speri să existe o culoare corectă. Ai început deja să ticăi. E momentul în care realizezi că nu orice numărătoare inversă se termină cu o urare de an nou.

Dacă bomba nu va exploda, dacă nu se va întâmpla nimic, dacă mâine dimineaţă vei fi tot acolo, chiar nu contează. Singurul lucru important e că nu va mai exista nici o zi în care să te trezeşti fără acel ticăit în timpane. Iar restul e istorie.

Aştept ca autocenzura să îşi revină în drepturi. Până atunci....trage uşa la peşteră.

I`m the proof Darwin was wrong.

Calul cu roată

Am găsit în punga de pufuleţi un cal de plastic. Calul are o gaură în coadă prin care sufli pentru a-i pune în mişcare o roată prinsă între aripi (da, calul are aripi...mulţumită acestui detaliu Pegas nu mai e doar o marcă de bicicletă agreată de sexagenarele din mediul rural). În interiorul roţii sunt trei cocoşi. Dacă sufli suficient de tare s-ar putea chiar să fluiere. Mă întreb ce vor să se facă atunci când vor fi mari copiii care se joacă cu el.

Nu servesc ceaiul cu degetul mic ridicat.
Nu povestesc ce visez noaptea.
Nu îmi doresc oameni pe cai să mă salveze.
Nu m-am mutat încă la pension.
Şi nici nu plănuiesc.


Later edit. poate cai de plastic

this will eventually kill you

I hope for hotel rooms in exactly the same way i dream of things impossible to say without feeling incredibly old. Perhaps there are moments like these when you need to be in a room that is not yours. You begin to enjoy temporary things first as a relief, a cool breath of air between two punches in the face, but then it starts to grow in you. And suddenly, you begin to enjoy only that which you know will be gone by tomorrow. Nobody really enjoys waking up near a corpse. Unless of course you`re in a hotel room. You can always call room service.

La belle époque

Vechiul kitsch e noul bun gust.

Wild years

Well Frank settled down in the Valley
and hung his wild years
on a nail that he drove through
his wife's forehead
he sold used office furniture
out there on San Fernando Road
and assumed a $30,000 loan
at 15 1/4 % and put down payment
on a little two bedroom place
his wife was a spent piece of used jet trash
made good bloody marys
kept her mouth shut most of the time
had a little Chihuahua named Carlos
that had some kind of skin disease
and was totally blind. They had a
thoroughly modern kitchen
self-cleaning oven (the whole bit)
Frank drove a little sedan
they were so happy

One night Frank was on his way home
from work, stopped at the liquor store,
picked up a couple Mickey's Big Mouths
drank 'em in the car on his way
to the Shell station, he got a gallon of
gas in a can, drove home, doused
everything in the house, torched it,
parked across the street, laughing,
watching it burn, all Halloween
orange and chimney red then
Frank put on a top forty station
got on the Hollywood Freeway
headed north
Never could stand that dog.


Tom Waits

Mister Rothko

Mister Rothko cut his wrists at the age of 66. Late bloomer.

P.S

I`m an alarmist, not a hypochondriac. I don`t think i`m sick all the time. But when i do get sick, i always think it`s fatal. W. Allen.

Today we escape

Nu imi place sa scriu. Nu mi-a placut niciodata. Cand trebuie sa imi caut cuvintele ma simt ca si cand cineva mi-ar smulge toti dintii din gura, unul cate unul, sau mi-ar lega fiecare dinte de manerul unei usi batante. Smucita inainte si inapoi, impinsa din toate partile, lovita cu piciorul, deschisa cu cotul, impinsa cu fundul, dar niciodata suficient de puternic incat nenorocitul de dinte sa se desprinda si sa cada.

Domnul Nu locuieste intr-o casa in care usile au clante bandajate. Cinicii ar spune ca se teme sa nu isi piarda dintii, dar in secret el viseaza pe la usi. Toate usile din casa domnului Nu au o calitate fermecatoare : nu se inchid niciodata cum trebuie. Oricine a locuit prea mult timp singur stie cat de plina de sperante sunt usile intredeschise, cu clantele bandajate in carpe si mileuri asemenea unor coconi gata sa dea nastere altor usi si altor usi, sute de mii de usi deschise una catre alta, ca doua oglinzi puse fata in fata, obligate sa reflecte spatiul dintre ele.
Domnul Nu doarme pe jumatate de pat.
Domnul Nu stie intotdeauna cat e ceasul chiar si cand nu isi doreste.
Domnul Nu adoarme ascultand tacanitul masinii de cusut de la etajul 10.
Inainte sa adoarma Domnul Nu numara in gand toti nasturii necesari sa tina in loc pantalonii, camasile, bluzele si jachetele unui detasament de pionieri. Domnul Nu stie intotdeauna unde ar vrea sa mearga. El are mereu in fata ochilor o harta de tafta pe care tivurile traseaza rauri si sosele. Domnul Nu nu trebuie decat sa infiga un bold in locul dorit sau sa traseze cu creta o ruta oarecare. O sosea larga pentru umeri, un pod de lemn intre genunchi si degetul de la picior, un drum european peste burta sau un drum prafuit de tara dintr-o ureche intr-alta. Domnul Nu stie ca de aici incolo nu mai e drum de intoarcere, iar asta il bucura nespus, fie ca e vorba de o harta sau de o camasa de forta. Domnul Nu e un optimist.