"Dar Sade cu gheţarii, genunile şi castelele sale înspăimântătoare , cu lupta nesfârşită pe care o duce cu Dumnezeu - chiar împotriva omului - cu insistenţa şi repetiţiile sale şi cumplitele sale platitudini, cu spiritul sistematizator şi raţionamentele sale prea subtile, interminabile şi de necuprins, cu această urmărire încăpăţânată a unei acţiuni senzaţionale, dar de o analiză exhaustivă, cu acea prezenţă în fiecare clipă a tuturor părţilor trupului (nu există vreo una care să nu servească), a tuturor ideilor minţii (Sade a citit tot atâtea cărţi ca şi Marx), cu acel ciudat dispreţ faţă de artificii literare, însă această exigenţă faţă de orice moment al adevărului, cu acea alură a unui om care nici nu ar înceta să se mişte, să viseze, unul dintre acele vise nedefinite născute uneori din instinct, cu acele mari cheltuieli de forţe şi acele cheltuieli de viaţă care evocă serioase sărbători primitive - sau alte feluri de sărbători, cine ştie, care sunt marile războaie - cu acele vaste vederi luate din univers, sau mai bine, această luare simplă pe care el este cel dintâi să o aplice la om (şi pe care trebuie să o numim, fără jocuri de cuvinte, o luare de sânge), Sade nu are ce face cu analizele şi alegerile, imaginile şi loviturile de teatru, cu eleganţa şi amplificările. El nici nu distinge, nici nu separă. Se repetă mereu şi mereu. Te face să te gândeşti la cărţile sacre ale marilor religii. "

Georges Bataille. Literatura şi răul