cutii

poate ca nu doar Maiorescu avea obsesia inceputului (sechele din zecile de pagini de referate de predat). m-am gandit sa sterg blogul si sa-mi fac unul nou, dar ceva care aduce foarte mult a ratiune imi spune ca oricum nu ar avea rost...pentru ca (in cel mai bun caz) as scrie aceleasi chestii, iar (in cel mai rau caz) nu as mai scrie deloc. de asemenea, m-am hotarat sa nu mai recitesc ce scriu (cu pacatul asta va fi in schimb mai greu). spun pacat pentru ca nu e nimic mai deprimant decat sa citesti ce ai scris...si da, in noua mea logica hedonista, singurul pacat a te deprima singur (o sa-mi treaca si starea zen in final). la urma urmei e vorba de supravietuire.

nu stiu de ce scriu oamenii bloguri sau ce spera sa obtina.
din seria intrebarilor inteligente, la care daca ai un raspuns inseamna ca ar trebui sa iesi din casa mai des...daca pui prea multa apa unei supe crema mai este crema ? cat somn e destul somn ? de fapt...exista asa ceva ?

am o casa plina de cutii si o cutie plina ziare. am cutii mici si cutii mari, cutii pe numere si cutii pe culori, cutii lipite cu banda adeziva transparenta si cutii lipite cu banda adeziva de hartie...si nici macar nu ma mut...se pune parchet...se varuieste...se schimba usile. luni plec la bucuresti si pentru prima data nu am nici cea mai mica idee ce o sa fac cand ajung. nu ai nici cea mai mica idee cate pot incapea in cutii pana nu ai vazut destule cutii.