Nu se întâmplă prea des ceva să îmi atragă atenţia. Prin urmare se întâmplă cu atât mai rar ceva să reuşească să îmi susţină moral şi afectiv atenţia atrasă, sedusă şi deseori abandonată în stil Jane Austen. Oricum ar fi, în ultimul timp, de fiecare dată când urc în metrou (şi asta se întâmplă zilnic) mă trezesc punându-mi aceleaşi întrebări pe care mi le pun de câteva săptămâni încoace şi pe care le uit şi apoi mi le reamintesc şi le uit din nou atunci când aş vrea să îi întreb şi pe alţii, cum ar fi de pildă acum. Din puţinul pe care mi-l amintesc, până data viitoare, am încropit o listă de lucruri ("câteva" înseamnă minim 3, deci câteva lucruri) cărora eu personal nu le găsesc răspuns chiar dacă le-am acordat de mai multe ori timpul meu preţios dintre Titan şi Unirii (măsurarea timpului cu ajutorul spaţiului...ce metaforă colosală a erei noastre). Aşadar :

1. De ce unii oameni se plimbă prin metrou? Bineînţeles, întrebarea ar fi irelevantă dacă ar fi vorba de o plajă din insulele Canare, dar de ce ar vrea unii oameni să se plimbe prin metrou ţinându-se de bare, când pe o parte când pe alta, făcând slalom printre oameni, evitând sacoşi, picioare, copii mici, împiedicându-se la o frână bruscă şi trezindu-se propulsaţi în perete. În mod evident, trebuie să aibă un motiv.

În sine aceasta e o întrebare cu variante multiple de răspuns, dar care, analizate atent, nu oferă nici o explicaţie demnă de acest nume. Primul răspuns care vine oricui în minte e că probabil caută un scaun liber. Însă, în aproape toate cazurile (după observaţiile mele în toate cazurile dar de la Sade încoace nu e bine să fii foarte vehement în afirmaţii), persoanele respective trec mai departe chiar şi când există destule scaune libere în jur. Apoi m-am gândit că, în urma unor calcule infinitezimale de o mare acurateţe, persoanele respective urmăresc să coboare din metrou exact lângă scară sau lângă ieşirea dorită, poziţionându-se astfel din timp pe traiectoria ideală.

Întâmplarea a făcut ca lângă mine să se oprească de câteva ori astfel de călători singuratici ai metrourilor (da, ei se opresc la un moment dat ! dar asta e altă întrebare) şi astfel am avut ocazia să constat că ei coboară la fel de fără ţintă şi la întâmplare ca orice altă persoană care nu uzează de matematici avansate ca să aleagă uşa potrivită. Ar mai fi varianta ca ei să caute o altă persoană aflată în alt vagon, dar şansele sunt destul de mici ca atât de mulţi oameni să îşi dea atât de des întâlnire în metrou. Întrebarea rămâne deschisă... (bineînţeles, nu e de lepădat nici explicaţia conform căreia oamenii fac foarte des chestii tâmpite şi absolut degeaba).

2. De ce oamenii care se plimbă prin metrou se opresc la un moment dat ? De ce după ce au străbătut mai mult de jumătate de metrou se opresc din senin, absolut la întâmplare, se agaţă de o bară şi rămân acolo, având în vedere că locul unde au ajuns nu diferă cu nimic de locul de unde au plecat? Există cumva o karma metrorex ? Adică intri în metrou şi îşi spui, aa nu îmi place în vagonul ăsta, e o karma rea, mai bine mă duc zece vagoane mai încolo. Care-i faza ?

3. De ce unii oameni se încăpăţânează să apese pe butonul de deschidere a uşilor imediat după ce a oprit metroul crezând că astfel o să se deschidă mai repede ? Probabil toată lumea a sesizat până acum că între momentul în care metroul opreşte de tot şi momentul în care se deschid uşile este o mică pauză, uşile nu se deschid imediat şi, s-ar putea să spulber nişte iluzii acum, faptul că apeşi frenetic pe buton sau te întinzi peste persoana din faţa ta ca să apeşi pe buton ca şi cum persoanei respective i-ar lipsi o mână sau aptitudinile intelectuale necesare ca să facă asta, nu ajută la nimic.

4. De ce unul din conductori iese din cabină după ce metroul a oprit ? Aparent, conductorul iese ca să se asigure că atunci când uşile se închid toată lumea este înăuntru, în singuranţă, fără jumătate de fund pe afară sau cu un ciot însângerat ieşind dintre uşi şi că atunci când metroul porneşte nu există nici un risc de a răni pe cineva. Poate că asta e varianta oficială, dar adevărul e că, în ciuda vestuţelor lor inofensive, conductorii sunt nişte animale sadice. Conductorii închid uşile indiferent dacă a intrat toată lumea sau nu, în special când e aglomerat şi indiferent dacă urmează să îţi prindă capul şi să îţi transforme creierul în supă cremă cu tăiţei. Aproape că pot să îmi imaginez pariurile ce au loc în cabină : eu am prins 5 capete, eu am prins 6...ha ha fraiere, eu am prins 5 capete si-un picior. te-am luaaat. bă eşti prost, eu am prins două picioare, dar unul a rămas pe peron. nu se pune. sugi mă. etc.

Urmează staţia...