O singurătate prea zgomotoasă

De treizeci şi cinci de ani presez hârtie veche şi cărţi, de treizeci şi cinci de ani mă murdăresc cu litere, astfel încât mă asemăn dicţionarelor enciclopedice, din care, în tot acest timp, am presat treizeci de chintale. Sunt ca un ulcior plin cu apă vie şi cu apă moartă, destul să mă apleci un pic şi încep să curgă din mine idei frumoase. Sunt educat împotriva voinţei mele, de aceea nici măcar nu ştiu care sunt ideile mele şi care cele citite. Aceşti treizeci şi cinci de ani i-am petrecut singur, doar eu cu mine însumi şi cu lumea în jurul meu. Atunci când citesc, nu citesc de fapt, iau doar frazele frumoase, le savurez ca pe bomboane, ca pe un pahar de lichior pe care îl beau încet, până simt că ideea se răspândeşte în mine, ca alcoolul. Şi astfel, ideea se reabsoarbe în mine, se reabsoarbe în creierul şi în inima mea, făcând să-mi pulseze venele până la rădăcină.

În felul acesta, într-o singură lună presez circa douăzeci de chintale de cărţi. Ca să găsesc destulă forţă pentru această umilă muncă, în aceşti treizeci de ani am băut atâta bere cât să umplu un bazin de înot, lung de cincizeci de metri, loc de joacă pentru crapii de Crăciun. Astfel, împotriva voinţei mele, am devenit mai înţelept...

Bohumil Hrabal "O singurătate prea zgomotoasă"