Mă gândeam ieri într-o încercare nereuşită de a adormi ce scriitor aş lua acasă. După părerea mea, dincolo de cărţile pe care le-au scris şi de talentul cu care au fost mai mult sau mai puţin înzestraţi, scriitorii ar putea fi la fel de bine împărţiţi în scriitori de ieşit la o cafea, scriitori de bârfit la telefon, scriitori de sunat la miezul nopţii când nu îţi găseşti cheile şi nu răspunde nimeni la interfon, scriitori de chemat să desfunde chiuveta, scriitori de deschis borcane, scriitori de plâns pe umăr, scriitori de ţinut ghemul de lână în timp ce croşetezi, scriitori de pierdut vremea, scriitori de ciupit în timpul aşteptărilor plictisitoare,scriitori de gâdilat, scriitori de aşteptat, scriitori de iubit, scriitori de făcut copii şi nu în ultimul rând scriitori de luat acasă. Kafka face parte din ultima categorie pentru că :
- era evreu şi îl chema Franz
- avea probleme cu somnul, digestia şi zgomotele puternice
- adormea greu şi se trezea frânt
- scria noaptea
- îşi detesta slujba şi asta l-a adus în pragul depresiei
- dispera atunci când nu putea să scrie, iar când scria, o făcea cu disperare
- a fost gata să ardă tot ce a scris vreodată, dar a sfârşit prin a nu-şi termina cărţile
Din aceste motive şi din multe altele l-aş lua pe Kafka acasă, dar mai presus de toate, l-aş ruga să îmi explice cum aş putea să conving gândacul din baie să coopereze. Poate punem de-un bestseller.
vineri, 20 iunie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
si kundera?bai hai sa-l bagam la desfacut conserve:))))))). hai te rog eu. curma-ne suferinta;)
Trimiteți un comentariu