Există un rând în "Insuportabila uşurătate a fiinţei" care spune că în împărăţia kitschului domneşte dictatura inimii, cu alte cuvinte kitschul nu e kitsch dacă nu e trăit şi simţit de mii şi mii de inimi bătând la unison, bucurându-se de perfecta lor coordonare şi circulaţie sanguină. Ca nişte mecanisme bine unse şi fără colesterol, aceste inimi dau naştere la două lacrimi de înduioşare, prima lacrimă spune : "ce frumos e să vezi copii alergând pe iarbă", iar a doua lacrimă (şi aici intervine grotescul adevăratului kitsch) spune "ce frumos e să te înduioşezi o dată cu întreaga omenire, la vederea unor copii alergând pe iarbă."
Ceea ce trebuie însă reţinut dincolo de lacrimi şi batiste cu aromă de kiwi este că nu contează deloc dacă îţi plac sau nu copii, nu contează dacă ai vrea să ai aşa ceva sau ţi-ai extirpat un ovar ca să scapi de griji, de fapt nu contează nici măcar dacă e vorba de un copil sau un câine, ceea ce e cu adevărat important în împărăţia kitschului este înduioşarea, sau mai bine spus sincronizarea înduioşării. De aceea kitschul exclude prin definiţie orice e straniu, anormal, curios, dubios, extraordinar. Kitschul înseamnă să te înduioşeze numai acele lucruri care ar trebui să te înduioşeze, la momentul potrivit şi în locul potrivit, kitschul înseamnă o perfectă sincronizare a oftatului şi a suspinelor la vederea unui fluture roşu cu striaţii aurii pe o petală albă de trandafir.
Aceste două lacrimi despre care Kundera scrie cu o clarviziune vecină cu demenţa (Xanax fără luciditate se mai poate, dar luciditate fără Xanax mai greu) devin regulile unui joc pe care omenirea îl practică cu pasiune de ceva timp şi de care inconştient e dependentă. Mulţi scriitori au fost catalogaţi drept utopici în încercarea lor de a construi o lume armonioasă şi înfloritoare, bazată pe empatie şi dragoste frăţească, dar iată că domnia kitschului le vine acum în întâmpinare, gata să răstoarne şi să cucerească ultima fortăreaţă rămasă. Dacă lumea va deveni vreodată o caldă şi tandră frăţie între oameni aceast lucru nu va fi mulţumită NATO, UE, UNESCO şi alte prescurtări despre care nu se mai ştie de unde provin, ci numai şi numai mulţumită kitschului, inamicul numărul unu al scepticismului şi al gândacilor de bucătărie.
Kitschul înseamnă înfrăţirea tuturor oamenilor, kitschul este codul de intrare într-o lume fără conflicte, în care singurele tensiuni existente sunt menite să pună în lumină roluri dinainte stabilite: eroul patriei, fiul pocăit, martirul, familia fericită, familia nefericită, supravieţuitorul. Şi toate acestea cu un singur scop, stoarcerea a doi trei stropi de înduioşare fierbinte, sinceră şi neştiutoare. La urma urmei ce dacă fiul crescut cu atâta trudă nu e chiar sclipitor, nici inteligent nu prea e , nici măcar iubitor sau respectuos, ce dacă la bătrîneţe o să mori de inimă rea şi o sa refuze să te îngroape ca să poată să îţi ia pensia, ce dacă al doilea soţ e mai rău decît primul şi îi mirose gura, ce dacă minţi că îţi plac animalele deşi ai otrăvi cu prima ocazie câinele vecinei. Nimic din toate astea nu contează, e mai bine să rămâi neştiutor, pentru că, trebuie să o recunoaştem, nimic nu este mai înduioşător decât o poză cu un copil jucându-se împreună cu tatăl său şi câinele familiei (recomandăm totodată utilizarea acestei poze pentru comercializarea cu succes a oricărui tip de produs, în special ţâşnitori şi aparate electrocasnice).
Aştept cu nerăbdare momentul în care toţi conducătorii lumii vor da mâna şi se vor poza în faţa carpetei cu răpirea din serai. Recomandăm călduros utilizarea acestei poze pentru comercializarea cu succes a bombelor atomice.
Ceea ce trebuie însă reţinut dincolo de lacrimi şi batiste cu aromă de kiwi este că nu contează deloc dacă îţi plac sau nu copii, nu contează dacă ai vrea să ai aşa ceva sau ţi-ai extirpat un ovar ca să scapi de griji, de fapt nu contează nici măcar dacă e vorba de un copil sau un câine, ceea ce e cu adevărat important în împărăţia kitschului este înduioşarea, sau mai bine spus sincronizarea înduioşării. De aceea kitschul exclude prin definiţie orice e straniu, anormal, curios, dubios, extraordinar. Kitschul înseamnă să te înduioşeze numai acele lucruri care ar trebui să te înduioşeze, la momentul potrivit şi în locul potrivit, kitschul înseamnă o perfectă sincronizare a oftatului şi a suspinelor la vederea unui fluture roşu cu striaţii aurii pe o petală albă de trandafir.
Aceste două lacrimi despre care Kundera scrie cu o clarviziune vecină cu demenţa (Xanax fără luciditate se mai poate, dar luciditate fără Xanax mai greu) devin regulile unui joc pe care omenirea îl practică cu pasiune de ceva timp şi de care inconştient e dependentă. Mulţi scriitori au fost catalogaţi drept utopici în încercarea lor de a construi o lume armonioasă şi înfloritoare, bazată pe empatie şi dragoste frăţească, dar iată că domnia kitschului le vine acum în întâmpinare, gata să răstoarne şi să cucerească ultima fortăreaţă rămasă. Dacă lumea va deveni vreodată o caldă şi tandră frăţie între oameni aceast lucru nu va fi mulţumită NATO, UE, UNESCO şi alte prescurtări despre care nu se mai ştie de unde provin, ci numai şi numai mulţumită kitschului, inamicul numărul unu al scepticismului şi al gândacilor de bucătărie.
Kitschul înseamnă înfrăţirea tuturor oamenilor, kitschul este codul de intrare într-o lume fără conflicte, în care singurele tensiuni existente sunt menite să pună în lumină roluri dinainte stabilite: eroul patriei, fiul pocăit, martirul, familia fericită, familia nefericită, supravieţuitorul. Şi toate acestea cu un singur scop, stoarcerea a doi trei stropi de înduioşare fierbinte, sinceră şi neştiutoare. La urma urmei ce dacă fiul crescut cu atâta trudă nu e chiar sclipitor, nici inteligent nu prea e , nici măcar iubitor sau respectuos, ce dacă la bătrîneţe o să mori de inimă rea şi o sa refuze să te îngroape ca să poată să îţi ia pensia, ce dacă al doilea soţ e mai rău decît primul şi îi mirose gura, ce dacă minţi că îţi plac animalele deşi ai otrăvi cu prima ocazie câinele vecinei. Nimic din toate astea nu contează, e mai bine să rămâi neştiutor, pentru că, trebuie să o recunoaştem, nimic nu este mai înduioşător decât o poză cu un copil jucându-se împreună cu tatăl său şi câinele familiei (recomandăm totodată utilizarea acestei poze pentru comercializarea cu succes a oricărui tip de produs, în special ţâşnitori şi aparate electrocasnice).
Aştept cu nerăbdare momentul în care toţi conducătorii lumii vor da mâna şi se vor poza în faţa carpetei cu răpirea din serai. Recomandăm călduros utilizarea acestei poze pentru comercializarea cu succes a bombelor atomice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu