Puiu şi PRistu (cu cratimă)

Ce găsim pe blogul http://www.apprentice.ro/ "rodul muncii departamentului de e-PR al grupului de voluntari pentru ARRP (Asociaţia Românã a Profesioniştilor în Relaţii Publice)". În treacăt fie spus (deşi nimic nu e în treacăt când e vorba de specialişti sau aspiranţi într-ale specializării) "blogul se adreseazã în mod special aspiranţilor la o carierã în relaţii publice, studenţilor la facultãţi de profil, dar si celor ce deja profeseazã în acest domeniu (pentru cã, la fel ca orice om, şi pr-istul, cât trãieşte, tot învaţã)."

Acum că am aflat că PRistul e şi el om, şi că nu este un cyborg ce funcţionează pe bază de energie eoliană şi care se hrăneşte din fluxul neuronal al vietăţilor cu sânge cald, în special rozătoare de mici dimensiuni, putem da, mai liniştiţi, click pe link. Trecând peste plictiselile despre fundaţii, samurai, şcoala de vară şi oda închinată lui Bernays, un fel de sfântă treime a relaţiilor publice "părinte, relaţionist, alchimist", găsim un post, de fapt o meditaţie susţinută pe mai bine de o pagină, despre salata de boeuf. De fapt nu. Salata de boeuf cu pui. Dar vai...

"Salată de BOEUF cu pui??? Dar vai, este incorect!”, probabil că a exclamat intelectualul din voi. Şi într-adevăr, în cazul în care nu m-am referit la pui cu garnitură de salată de boeuf sau la salată de boeuf care pe lângă boeuf (i.e. carne de vită) mai are în conţinut şi pui, sintagma din titlu este incorectă. La o adică, daca e de vită, cum să fie cu pui? Un pui de vită? Nu, nici aşa. Şi totuşi…"

Dacă intelectualul din voi nu a exclamat nimic până acum ori a făcut toxiinfecţie alimentară ori nu e suficient de intelectual să deguste diferenţele de nuanţă. Un pui de vită nu e acelaşi lucru cu o vită de pui care în mod clar nu e similar cu vita cu garnitură de pui. E o chestiune de fineţe şi de prezenţă de spirit care necesită ceva mai mult decât stomac. Se numeşte creier şi...se mănâncă.

"…Şi totuşi cât de mult contează această corectitudine? Ei bine, o să ofer celebrul răspuns: depinde. Depinde într-adevăr de situaţie. Fiecare om de altfel trebuie să fie în stare să se adapteze la orice tip de situaţie, iar un PR-ist cu atât mai mult trebuie să deţină acestă calitate."

Dacă cineva a avut senzaţia că am sărit peste vreun paragraf atunci când am dat copy paste ţin să precizez că nu am sărit peste nimic. Dacă cineva se întreabă cum s-a ajuns de la vite şi pui la adaptabilitatea omului de relaţii publice ţin să subliniez că habar n-am. Pentru aşa ceva nu există răspunsuri celebre. Şi nu în ultimul rând, dacă cuiva i se pare că termenul "corectitudine" e folosit complet aiurea/pe lângă/ca nuca în perete sau ca puiu în vită în contextul de faţă, ţin să îl asigur că se înşeală.

"Revenind la salata noastră de boeuf cu pui, prima dată când am întâlnit această sintagmă eram într-un restaurant modest de cartier unde mănânci bine şi cu puţini bani. Evident, şi eu am reacţionat hlizindu-mă şi făcând pe deşteapta că vai este scris greşit şi ce proşti sunt ăştia, dar apoi, PR-istul din mine, intelectual şi el de altfel, dar în primul rând adaptabil, mi-a tras un bobârnac. ”Băi, Oana, oamenii ăştia vor să-şi vândă preparatele. Ia gândeşte-te tu puţin. Pe cei care vin aici crezi că-i interesează mai mult să fie scris corect sau să înţeleagă clar despre ce este vorba şi să aibă gust bun?”

Băi Oana, eu zic în primul rând să nu mai mergi în restaurante modeste de cartier, părerea mea. Iar dacă totuşi mergi în speranţa de a te familiariza cu targetul pe care urmează să îl vizezi în campaniile tale viitoare, eu zic să nu te mai hlizeşti la masă pentru că nu e frumos, face rău la imagine şi poţi să te îneci. Şi da, ai dreptate...nu interesează pe nimeni să fie scris corect, nu interesează pe nimeni etimologia salatei de boeuf, pentru că, din fericire pentru viitorul speciei umane, încă mai există oameni care se duc la restaurant să mănânce, nu să îşi verifice aptitudinile intelectuale sau să îşi masturbeze egoul hipertrofiat cu o pulpă de pui şi apoi să scrie un post interminabil despre cât de bine a fost. Nu interesează pe nimeni ingredientele salatei boeuf dintr-un restaurant cvasianonim de pe cine ştie ce străduţă din cine ştie ce cartier al Bucureştiului, iar să te cramponezi de asta e ca şi cum ai încerca să înveţi alfabetul cu ajutorul meniului.

"Situaţia poate se schimbă însă (crezi tu ?) când restaurantul cu pricina nu mai este un restaurant modest, de cartier, ci unul de lux, unde o astfel de salată te-ar putea costa 5% din salariul minim pe economie. Şi dacă eşti dispus să dai atâţia bani pentru o salată, probabil că te interesează mai puţin produsul în sine (pe care l-ai putea procura de 3 ori mai ieftin în altă parte), cât alte aspecte, precum imaginea. Imagine, de la modul în care vei fi tu privit pentru că ai fost la un astfel de restaurant (...)"

Ţi-am zis să nu mergi în restaurante de cartier...

"Şi dacă ne gândim bine o astfel de persoană este posibil să se simtă jignită atunci când vede în meniu ”salată de boeuf cu pui”. ”Vai, aici, restaurant cu pretenţii să se comită astfel de greşeli? Este inadmisibi!”

Nu ştiu ce persoană s-ar simţi jignită, probabil acelaşi gen de persoană care face atac cerebral al 30 de ani după ce şi-a petrecut jumătate din viaţă crizându-se pentru mici snobisme şi lucruri de nimic care în final nu valorează nici cât o salată de boeuf cu pui.

Morala ?

"Da, greu de crezut, dar în timp ce restaurantul de cartier are de câştigat, căci clientul înţelege clar despre ce e vorba şi comandă liniştit, imaginea unui restaurant ”cu pretenţii” poate avea de suferit de pe urma unei salate de boeuf. Cu pui."

Eu zic că alte lucruri au de suferit. Şi din păcate nu sunt de mâncare. Puiu e de vină.