Fly on

Am fost zilele trecute în Vamă, ceea ce, pentru cei care mă cunosc, echivalează cu un fel de copiii apocalipsei versus copiii indigo sau a doua venire a lui Iisus pe pământ, oricum ceva cel puţin dubios şi de neînţeles chiar şi pentru mine (presupunând că acţiunile mele au de obicei un minim de raţionalitate). Ultima dată când am zis că nu mai merg în Vamă (celelalte dăţi nu le mai ţin minte) era frig şi ploua iar eu mă refugiasem sub o umbrelă de stuf, gata să trădez idealul nudisto-ecologico-poetic pentru o bucată pragmatică de ciment drept acoperiş şi nişte material sintetic antivânt. Până la urmă am prins loc la o terasă, unde am băut aceeaşi băutură timp de 5 ore aşteptând răsăritul şi primul maxi taxi înapoi cu promisiunea de a nu mai reveni niciodată. Însă, consecvenţa mea demnă de o cauză mai bună, a decis acum câteva zile că masochismul de vacanţă e din nou la modă şi spre surprinderea mea încă nu regret. În afara sezonului de vârf, a stufului şi a diferitelor evenimente Vama este un loc decent şi liniştit, de unde poţi cumpăra peşte proaspăt sau te poţi distra păcălindu-l pe nenea cu borsetă că ai plătit deja şezlongul pe care, grăbit, se pregăteşte să ţi-l sustragă de sub fund.



Însă, toate aceste delicii estivale pălesc în comparaţie cu elementul de rezistenţă, figura centralizatoare, emblema triumfală...carpeta cu căprioare, lângă care am avut ocazia să adorm în fiecare seară (propun scoaterea pe piaţă după acelaşi model a corturilor cu carpetă). Deşi nu se ridică la nivelul răpirii din serai, cerbul cu faţă de om şi coarne în formă de dreaduri care trona în centrul carpetei şi căprioarele ca nişte nimfe suspuse cu picioare strâmbe made my day/night. Pe acelaşi perete se găsea şi un obiect de natură incertă având aparent o triplă funcţionalitate, pe care am redus-o însă după o analiză mai atentă la rolul de icoană/ancoră (deşi ipoteza termometrului nu era chiar de lepădat). And last but not least, tabloul de nuntă al proprietarilor urmărind de pe peretele opus încercarea disperată de a ascunde vaza cu flori de plastic în dulap. Din păcate am uitat să scot florile când am plecat, aşa că nu-mi rămâne decât să sper că nu voi fi suspectată de cine ştie ce gânduri necurate. Toate acestea adăugate unei discuţii la 4 dimineaţa despre semnificaţiile motanului din Alice în Ţara Minunilor, care apropo semnifică puterea totalitară, vin să completeze salata de Trainspotting and surrrrrealismo.