isme

S-au făcut filme, s-au spus bancuri şi s-au scris cărţi despre oamenii care nu au mai ieşit de mult din casă şi care încă mai cred că afară e primul război mondial în timp ce în copaci cresc cheesburgeri, iar singurele bombe peste care mai dai poartă titlul de "senzaţional" şi le găseşti pe otv.

Pe scurt, cam aşa m-am simţit eu recent când am ieşit din casă complet nepregătită pentru ultimul val de noutăţi, care nu ştiu cum se face dar mereu mă nimereşte cu o expresie buimacă şi tâmpă pe faţă, de om căruia nu ştie ce i se întâmplă. Aşadar, mai nou oamenii care ascultă minimal (şi da, există oameni care ascultă minimal, aşa cum există oameni care ascultă muzică clasică...nu doar în maşină, nu doar la evenimente organizate şi nu doar pentru că îi relaxează), cum spuneam, oamenii care ascultă minimal sunt emo. Sau altfel spus, mai nou the emo nation ascultă minimal, iar dacă asculţi minimal e musai că trebuie să arăţi emo. (mă rog, să-l numim un cerc vicios).

Pe vremea când ascultam eu muzică, adică undeva prin perioada interbelică, minimalul era un subgen al muzicii techno, apărut pe undeva prin Detroit, bazat pe ritm şi repetiţie. După părerea mea, dacă şamanii africani ar fi avut un program de mixat sau nişte platane şi un sistem audio profesional, probabil s-ar fi apucat de minimal. Deci da...minimalul este repetitiv pentru că aşa trebuie să fie nu pentru că omul de la pupitru e lipsit de imaginaţie. E repetitiv, obsesiv, monoton şi matematic, e tribal şi halucinogen. Trecând peste asta, tot acum ceva vreme, emo era un subgen al muzicii punk, ceva mai melodic, ceva mai introspectiv, cu versuri variind de la revolta împotriva sistemului până la decepţii amoroase (cu accent pe ultima parte).

Aşa că, de fiecare dată când aud analogia emo-minimal, nu pot să nu mă întreb cum s-ar putea aplica deviza "less is more" unor oameni acoperiţi în întregime de carouri, cranii, trandafiri, dungi, buline şi ţinte (da, toate deodată). Există genuri muzicale pentru care stilul vestimentar este la fel de important ca şi muzica, ba de multe ori chiar îi supravieţuieşte. (nu ştiu câţi mai ascultă Crass dar ştiu sigur câţi poartă curele cu ţinte). Punkul este unul dintre aceste genuri. On the other hand, nu ştiu de când minimalul a început să fie asociat cu un mod de a te îmbrăca. Cum recunoşti pe stradă un om care ascultă minimal ? (oare de ce chestia asta sună a banc sec). Îl opreşti şi îl întrebi. Sau dacă e să o luăm altfel, cum ar trebui să se îmbrace un om care ascultă minimal ? Teoretic nu ar trebui să se îmbrace deloc. Eventual cu o frunză, dar doar dacă are formă pătrată şi nervuri simetrice.

Exceptând cocalarii şi prinţesele de prin cluburile româneşti care au ajuns să definească moda club autohtonă, hainele "club" sunt în primul rând haine în care să te simţi bine, să poţi să te mişti şi să nu transpiri...prea tare, sau cel puţin asta înseamnă pentru mine. Vom face abstracţie de faptul că această observaţie vine de la o persoană care nu merge prin cluburi tocmai pentru a fi scutită de spectacolul sinistru al poşetelor de lac şi al rochiilor făcute din abţibilurile lucioase de pe pachetele de ţigări.

În concluzie... care e faza ?