Sufar de ceva timp de paranoia. Nu i-am gasit inca un nume. As prefera ceva scurt si expresiv. Ceva linistitor (se presupune ca daca ai un diagnostic, problema e pe jumatate rezolvata) si care sa nu sune a detergent, a spirt, a crema de maini sau a specie pe cale de disparitie. Momentan ma multumesc insa si cu cronofagofobie.
Da. E trist dar adevarat. Ma controleaza si ma macina. Mi-e frica, mi-e pur si simplu groaza de orice fiinta, persoana, activitate, eveniment care imi ia din timp. E mai rau decat daca cineva ti-ar infige un tub pe gat si ar incerca sa iti ia tot aerul din plamani. E mai rau decat atunci cand cineva iti respira in nas si in mod sigur e mai rau decat daca cineva ti-ar fura banii. Pur si simplu am ajuns sa tin cu dintii de timpul meu, de ceva atat de mic, meschin, si la urma urmei virtual. Dar nu e virtual, nu e absolut deloc virtual...mai ales cand trece repede si nu se mai intoarce. As vrea sa fiu o persoana mai buna, as vrea sa imi dedic timpul unei cauze nobile, as vrea sa nu dorm noptile gandindu-ma cum sa imi construiesc propriul meu imperiu petrolier. Dar timpul nu ma lasa...
A devenit deja un reflex. De fiecare data cand particip la ceva, primul lucru la care ma gandesc e cat dureaza sau, in cazurile mai grave, ce as putea face sa scap mai repede. Am oroare de activitati "extracuriculare", de voluntariat, dar mai ales de actiuni pe termen lung. Mi-e frica de orice angajament care iti mananca timpul si ti-l scuipa inapoi in fata gata mestecat si plin de saliva activista. (probabil ar trebui sa explic putin termenul de activist, numeroasele lui implicatii si cum a ajuns sa imi pericliteze sanatatea psihica...dar nu acum). De fiecare data cand merg undeva sforaitor, nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la ce as fi putut face in timpul ala. Iar, din acest punct incolo...totul o ia la vale. Incep sa mi se perinde prin fata ochilor tot felul de alternative ispititoare. Dar cel mai crunt e cand ma gandesc ca as fi putut citi ceva fain in timpul ala. Aproape imi dau lacrimile.
Daca timpul ar fi un drog probabil i would be the perfect junkie...pentru ca, e timpul sa dam cartile pe fata, nimic nu te face mai dependent decat timpul. Vrei sa il ai in permanenta, iti e rau si te enervezi fara el, simti cum iti tremura picioarele si ti se inmoaie muschii atunci cand ramai fara. Ma rog, ironia face ca eu sa fiu singura persoana dependenta, sau cel putin asa ma simt din ce in ce mai des. Serios acum...ce ar trebui sa cred despre persoanele care in timpul lor liber...deci, IN TIMPUL LOR LIBER se duc si intreprind tot felul de activitati plictisitoare, obositoare, marunte si irelevante. Sunt oameni care au timp liber, au in sfarsit timp pentru ei, pentru sine, pentru chestia aia mica si zbarcita ascunsa nu se stie unde numita suflet, si il arunca pe fereastra. Il arunca cu amandoua mainile....luati, luati ca am destul ! aa, oricum nu am ce face acasa...mda..pai ma plictisesc...chiar vreau sa fac ceva...asa ca am venit aici (la Alcoolici Anonimi...completare proprie).
M-am saturat de oameni care nu pot sta singuri nici o clipa. De oameni care au timp si nu au ce face cu el. De oameni care simt nevoia sa se implice in absolut orice pentru ca le e frica sa ajunga acasa si sa se faca liniste in jurul lor . De oameni care nu pot sta locului. De oameni care nu apreciaza timpul lor si al altora. Dar mai ales de oameni obositori care incearca sa te convinga de faptul ca e bine sa faci ca ei. Asa...acum ca am trecut peste momentul monologului patetic...vreau sa subliniez doar cateva lucruri :
a.) mi-e frica/groaza/oroare/teama/ de orice imi rapeste dreptul de a-mi tranti picioarele pe o perna si a-mi asterne ochii pe cateva randuri bine scrise
b.) mi-e mila/sila/scarba de oamenii pe baterii
c.) nu o sa cumpar niciodata baterii. prefer sa ma conectez direct la priza si sa mor electrocutata.
Da. E trist dar adevarat. Ma controleaza si ma macina. Mi-e frica, mi-e pur si simplu groaza de orice fiinta, persoana, activitate, eveniment care imi ia din timp. E mai rau decat daca cineva ti-ar infige un tub pe gat si ar incerca sa iti ia tot aerul din plamani. E mai rau decat atunci cand cineva iti respira in nas si in mod sigur e mai rau decat daca cineva ti-ar fura banii. Pur si simplu am ajuns sa tin cu dintii de timpul meu, de ceva atat de mic, meschin, si la urma urmei virtual. Dar nu e virtual, nu e absolut deloc virtual...mai ales cand trece repede si nu se mai intoarce. As vrea sa fiu o persoana mai buna, as vrea sa imi dedic timpul unei cauze nobile, as vrea sa nu dorm noptile gandindu-ma cum sa imi construiesc propriul meu imperiu petrolier. Dar timpul nu ma lasa...
A devenit deja un reflex. De fiecare data cand particip la ceva, primul lucru la care ma gandesc e cat dureaza sau, in cazurile mai grave, ce as putea face sa scap mai repede. Am oroare de activitati "extracuriculare", de voluntariat, dar mai ales de actiuni pe termen lung. Mi-e frica de orice angajament care iti mananca timpul si ti-l scuipa inapoi in fata gata mestecat si plin de saliva activista. (probabil ar trebui sa explic putin termenul de activist, numeroasele lui implicatii si cum a ajuns sa imi pericliteze sanatatea psihica...dar nu acum). De fiecare data cand merg undeva sforaitor, nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la ce as fi putut face in timpul ala. Iar, din acest punct incolo...totul o ia la vale. Incep sa mi se perinde prin fata ochilor tot felul de alternative ispititoare. Dar cel mai crunt e cand ma gandesc ca as fi putut citi ceva fain in timpul ala. Aproape imi dau lacrimile.
Daca timpul ar fi un drog probabil i would be the perfect junkie...pentru ca, e timpul sa dam cartile pe fata, nimic nu te face mai dependent decat timpul. Vrei sa il ai in permanenta, iti e rau si te enervezi fara el, simti cum iti tremura picioarele si ti se inmoaie muschii atunci cand ramai fara. Ma rog, ironia face ca eu sa fiu singura persoana dependenta, sau cel putin asa ma simt din ce in ce mai des. Serios acum...ce ar trebui sa cred despre persoanele care in timpul lor liber...deci, IN TIMPUL LOR LIBER se duc si intreprind tot felul de activitati plictisitoare, obositoare, marunte si irelevante. Sunt oameni care au timp liber, au in sfarsit timp pentru ei, pentru sine, pentru chestia aia mica si zbarcita ascunsa nu se stie unde numita suflet, si il arunca pe fereastra. Il arunca cu amandoua mainile....luati, luati ca am destul ! aa, oricum nu am ce face acasa...mda..pai ma plictisesc...chiar vreau sa fac ceva...asa ca am venit aici (la Alcoolici Anonimi...completare proprie).
M-am saturat de oameni care nu pot sta singuri nici o clipa. De oameni care au timp si nu au ce face cu el. De oameni care simt nevoia sa se implice in absolut orice pentru ca le e frica sa ajunga acasa si sa se faca liniste in jurul lor . De oameni care nu pot sta locului. De oameni care nu apreciaza timpul lor si al altora. Dar mai ales de oameni obositori care incearca sa te convinga de faptul ca e bine sa faci ca ei. Asa...acum ca am trecut peste momentul monologului patetic...vreau sa subliniez doar cateva lucruri :
a.) mi-e frica/groaza/oroare/teama/ de orice imi rapeste dreptul de a-mi tranti picioarele pe o perna si a-mi asterne ochii pe cateva randuri bine scrise
b.) mi-e mila/sila/scarba de oamenii pe baterii
c.) nu o sa cumpar niciodata baterii. prefer sa ma conectez direct la priza si sa mor electrocutata.
